IAC

Denumirea disciplinei: Instruire asistată de calculator.
Programarea în orar a activităţilor: anul 3, semestrul 5.
Anul universitar 2026-2027.

Este recomandat să vizionați în format „landscape”.

  1. Participarea la activitățile didactice se face cu caietul/portofoliul personal și cu instrument de scris.
  2. Punctele la activitatea didactică se obțin prin rezolvarea temelor didactice (TD). Temele didactice se rezolvă la activitățile didactice cu grupa din care face parte studentul. Temele didactice sunt prevăzute în Anexa nr. 1 și se prezintă studenților în primele două săptămâni didactice ale semestrului. Aceste teme didactice pot fi accesate și consultate, pe parcursul semestrului, folosind echipa disciplinei pe care o găsiți în aplicația Microsoft Teams. Studenții trebuie să se conecteze la clasa echipei, cu contul personal, în primele două săptămâni ale semestrului, pentru a avea acces la toate resursele didactice.
  3. Temele didactice se rezolvă pe hârtie, în caietul/portofoliul personal, cu scris de mână, cu pix/stilou și creion (acolo unde este necesar). La indicațiile cadrului didactic, atunci când este necesar (de ex., dacă este nevoie de verificarea acestora cu softul de similitudine), tema didactică va fi încărcată în clasa disciplinei, în aplicația Microsoft Teams, conform indicațiilor primite de la cadrul didactic (scanată sau redactată la calculator etc.).
  4. Înainte de participarea la activitatea didactică studenții pot să se informeze asupra temelor de tip „Flipped Classroom”, consultând Anexa nr. 1. Aceste teme se rezolvă, în caietul/portofoliul personal, înainte de participarea la activitatea didactică, iar prezentarea lor în fața colegilor, fără mijloace ajutătoare (caiet, telefon, laptop etc.) la începutul activității didactice, poate aduce punctajele aferente (dacă sunt corect formulate și prezentate, specific subiectului abordat).
  5. Fiecare temă didactică realizată de student trebuie să conțină, la începutul temei, următoarele date de identificare: nume și prenume student, secția, data realizării temei și cerința cadrului didactic.
  6. Pentru a promova la această disciplină este necesară acumularea a minim 5 puncte (echivalentul notei 5). Punctele se adună pe parcursul semestrului, participând la cursuri și seminare, prin rezolvarea temelor didactice, având o evaluare finală, colocviul scris, în sesiunea de examene: „Managementul surselor bibliografice pentru activitățile didactice”.
  7. În sesiunea de restanță se poate susține doar evaluarea aferentă colocviului scris: „Managementul surselor bibliografice pentru activitățile didactice”.

Strategii de studiu recomandate:

– dată fiind complexitatea sistemului de evaluare, se recomandă studenţilor o planificare riguroasă a secvenţelor de studiu individual, coroborată cu activitățile didactice sincron, coordonate de cadrul didactic pe parcursul semestrului;

– participarea la activitățile didactice, documentarea informațiilor în caietul personal, pregătirea din timp a fiecărei teme didactice şi rezolvarea completă a sarcinilor primite pe parcursul semestrului garantează niveluri înalte de înţelegere a conţinutului tematic şi, totodată, cresc şansele promovării cu succes a acestei discipline.

Anexa nr. 1 – Temele didactice și datele pentru evaluare

Teme didactice „Flipped Classroom” care se rezolvă înainte de întâlnirea didactică de la curs.

Ind. temă

Tema didactică

Puncte

max.

Data evaluării

TD1

Aplică pe un exemplu concret, care are legătură cu lucrarea ta de licență, structura prezentată în capitolul 2 al suportului de curs: C2.1. Algoritm procedural – „abordarea tactică”.

0,3

Cursul nr. 2.

 

TD2

Prezintă structura pentru un exemplu concret de realizare a unui tutorial video. Include și o schemă logică.

0,3

Cursul nr. 3.

TD3

Prezintă o modalitate concretă, folosind o aplicație pe calculator sau laptop, pe care o poți folosi ca să analizezi dinamica efortului (lecție de educație fizică, antrenament, ședință de kinetoterapie).

0,3

Cursul nr. 4.

TD4

Prezintă o aplicație de management al grupului pentru elevi, sportivi sau clienți, alta decât cea prezentată în suportul de curs (nu se acceptă „Class Management”, de la TrackCC).

0,3

Cursul nr. 5.

 

Teme didactice evaluate în timpul întâlnirilor didactice.

Ind. temă

Tema didactică

Puncte

max.

Data evaluării

 

TD5

Temă didactică la seminar, pentru seminarele 2-5.

 

– participând la activitatea de seminar (pentru seminarele 2-5), cadrul didactic va oferi studenților o temă didactică care trebuie rezolvată și documentată în caietul/portofoliul personal, în timpul seminarului, sintetizată cu o schemă logică, la final.

– fiecare temă didactică rezolvată la seminar va putea obține un punctaj maxim de un punct.

– temele didactice din timpul seminarelor pot fi prezentate doar pentru activitățile de seminar de la 2 la 5.

– dacă trebuie încărcată pe platforma MS Teams, tema didactică de la seminar se va salva în format PDF și se va denumi astfel:

Nume Prenume – EFS/SPM/KMS/IFR – TD5 – s nr. curent. Exemplu: Pop Ioan – EFS – TD5 – s4.

– toate temele didactice rezolvate în timpul seminarelor, pentru notă, vor avea trecute pe prima pagină următoarele date de identificare: numărul seminarului, data seminarului, nume și prenume student, secția.

 

Fiecare temă didactică se realizează individual, iar temele copiate de la colegi (plagiate) vor fi respinse.

 

4

La finalul fiecărui seminar

(2-5).

TD6

Prezentarea unei aplicații (software) utile domeniului (EFS/SPM/KMS), în echipă (minim 2 și maxim 3).

 

Cerințe:

– aplicația prezentată de studenți nu are voie să fie dintre exemplele prezentate în suportul de curs.

– studenții pot să pregătească prezentarea în ce fișier doresc dar este obligatoriu a fi trimisă cadrului didactic sub formă de fișier PDF, format A4.

– fișierul echipei trebuie încărcat în aplicația MS Teams (în Assignment-ul/Atribuirea corespunzătoare), cu cel puțin 24 de ore înainte de data prezentării, în format PDF, de fiecare membru al echipei, având pe prima pagină titlul proiectului și componența echipei, unde fiecare student din echipă se va trece primul pe fișierul propriu, înainte de a-l încărca.

– fișierul PDF se va trimite din contul personal în Assignment-ul/Atribuirea corespunzătoare, de către fiecare student. El se va denumi astfel:

Nume Prenume – EFS/SPM/KMS/IFR – TD6. Exemplu: Pop Ioan – EFS – TD6.

– prezentarea va fi evaluată după criteriile din Anexa nr. 4.

– durata prezentării trebuie să fie minim 3 minute și maxim 5 minute.

– în timpul prezentării fiecare student din echipă trebuie să ia cuvântul.

– prezentarea va avea loc în cadrul seminarului 6, cu grupa din care face parte fiecare student.

 

ATENȚIE:

– prezentarea se susține fără mijloace ajutătoare (proiector, laptop, telefon, notițe etc.).

– grupa care prezintă se pregătește în fața colegilor, în picioare, și prezintă aplicația după structura pe care au pregătit-o în fișierul trimis cadrului didactic.

– prezentarea trebuie învățată înainte de participarea la seminar, iar în timpul prezentării fiecare student din echipă va lua cuvântul atunci când îi vine rândul, fără să se ajute de mijloace de informare.

– punctajul final se acordă doar studenților care participă la prezentare, în timpul seminarului.

 

Fiecare temă didactică se realizează în echipă, iar temele copiate de la alte echipe (plagiate) vor fi respinse.

 

1,5

Seminarul nr. 6.

 

TD7

Atelierul de creativitate „Mozaicul social – Vaccin pentru mișcare” (activitate facultativă).

 

– se va puncta, în funcție de activitatea prestată, cu un punctaj cuprins între 0,5 și 1,5 puncte.

– prezentarea detaliată a activității didactice o găsiți în Anexa nr. 2.

 

1,5

Cursul nr. 6

 

conform orarului.

TD8

Colocviul IAC – examinare scrisă, activitate facultativă (detalii în Anexa nr. 5).

 

Managementul surselor bibliografice pentru activitățile didactice.

 

Cerințe:

– se vor prezenta tehnicile digitale necesare gestionării eficiente a 3 tipuri de surse bibliografice (un site web, un articol științific, o carte).

– timpul regulamentar de rezolvare a acestei teme este de 20 de minute.

– această tema didactică se va realiza în scris, în sesiunea de examene, pe hârtie, cu pix/stilou și creion (acolo unde este cazul).

 

3

Sesiunea de examene

 

conform planificărilor de pe site-ul FEFS.

 

Activități suplimentare.

Bonus FC – „Flipped Classroom”.

 

Rezolvarea completă și corectă a minim 3 teme de tip „Flipped Classroom”.

 

1

 

La finalul semestrului.

 

Anexa nr. 2 – Atelierul de creativitate.

Mozaicul social (vaccin pentru mișcare)

Data: cursul nr. 7, conform orarului.

Locul: sala de curs.

Tematica:

– identificaţi o situaţie cotidiană în care puteţi implementa ideea voastră astfel încât să-i motivaţi pe oameni să aleagă varianta cu „mai multă mişcare”.

Echipele:        

– echipa va avea în componenţă minim 3 şi maxim 4 studenţi (modul psihopedagogic).

– fiecare echipă va avea un nume.

Materiale didactice necesare:

– suport rigid cu dimensiunile de format A1, aproximativ (carton gros, placaj, polistiren etc.);

– alte materiale necesare: plastilină, creioane colorate, carioci, bandă autoadezivă, lipici, liniar, hârtie colorată, hârtie creponată, compas, beţişoare etc. (după preferinţe).

Atenție: pe suportul rigid de lucru se va trece numele grupei precum şi numele, prenumele, grupa și secția din care fac parte membrii echipei (se poate lipi, ştanţa etc.).

Timpul efectiv de lucru: 100 min.

Eșalonare activități:

– 15 minute pentru organizare;

– 50 de minute de lucru;

– 35 de minute pentru prezentări (2-3 minute pentru fiecare echipă).

Materiale exemplu pentru inspirație (acestea nu se acceptă a fi reproduse în cadrul atelierului de creativitate):

– Piano stairs – https://youtu.be/2lXh2n0aPyw

– Light stripper – https://youtu.be/kx85l-SMQVY

Anexa nr. 3 – Exemplu pentru jurnalul de seminar.

 

Anexa nr. 4 – Criterii de evaluare pentru expunerile cu suport PPT.

  1. Aplicația prezentată este utilă domeniului, iar prezentarea echipei s-a încadrat în timpul propus (minim și maxim). Toți membrii echipei au luat cuvântul.
  2. Imaginile folosite în fișierul trimis cadrului didactic au număr, titlu și sunt reprezentative tehnicilor prezentate.
  3. Prezentarea are o structură logică, este flexibilă și cursivă.
  4. Prezentatorii păstrează legătura cu auditoriul, iar postura, gestica și poziția prezentatorilor este corespunzătoare.
  5. S-a afișat o concluzie structurată la sfârșitul prezentării.
  6. Bibliografia este corect realizată și suficientă pentru tema prezentată (este inclusă în fișierul trimis cadrului didactic).

Un criteriu respectat în totalitate se notează cu 0,2 pct., respectat parțial se notează cu 0,1 pct., iar un criteriu nerespectat înseamnă zero puncte. Se primesc 0,3 pct. la final (pentru prestația echipei 🙂).

Succes!

Anexa nr. 5 – Managementul surselor bibliografice pentru activitățile didactice.

Trebuie prezentate, în scris, tehnicile digitale și aplicațiile corespunzătoare necesare pentru:

– transformarea unui site web în fișier PDF (0,5 pct.);

– salvarea în fișier PDF a unui capitol dintr-o carte (0,5 pct.);

– gestionarea și pregătirea unui articol științific pentru a fi prelucrat (fișier PDF) (0,5 pct.);

– prelucrarea unui fișier PDF cu introducerea notelor de lectură (0,5 pct.).

 

Pe lângă descriere se cer și desenele aferente cu meniurile din aplicațiile prezentate(0,5 pct.).

La final este obligatorie o schemă logică care să cuprindă toate tehnicile digitale descrise (0,5 pct.).

Materiale suport pentru activitățile didactice.